Cu bucurie și recunoștință, anunțăm că proiectul filantropic al parohiei noastre, „Dar din dar”, a ajuns la cea de-a XV-a ediție. De-a lungul anilor, această inițiativă a devenit un simbol al dragostei față de aproapele și al lucrării creștine în mijlocul comunității.
În cadrul acestei ediții, cu sprijinul credincioșilor și al tuturor oamenilor cu suflet mare, am reușit să aducem un strop de lumină și speranță în viețile celor aflați în nevoie:
-
Am oferit ghiozdane și rechizite școlare copiilor proveniți din familii cu posibilități materiale reduse, pentru ca începutul de an școlar să fie unul plin de bucurii și fără griji.
-
detergenți și produse de igienă persoanelor aflate în situații dificile, contribuind la asigurarea unor condiții decente de trai.
-
electrocasnice și calculatoare (PC-uri) unor instituții medicale, sprijinind astfel activitatea personalului și îmbunătățind serviciile oferite pacienților.
-
videoproiectoare școlilor și caselor de cultură, susținând educația, cultura și formarea noilor generații.
Aceste daruri nu sunt doar obiecte materiale, ci semne ale iubirii și grijii față de aproapele, roade ale credinței noastre și ale dorinței de a fi împreună în slujirea binelui.
Adresăm mulțumiri adânci tuturor celor care au contribuit – fie prin ajutor direct, fie prin sprijin indirect – la realizarea acestui proiect. Fiecare rugăciune, fiecare donație, fiecare gând bun a contat și a adus roade binecuvântate.
Domnul să vă răsplătească truda și să vă binecuvânteze înmiit pentru dragostea domniilor voastre!
















