1

Duminică,13 decembrie 2015, cu binecuvântarea Maicii Domnului și a Preasfinției Sale, Episcopului Siluan al Italiei, în Parohia "Sfântul Ioan Botezătorul” din orașul Bologna a fost ctitorită și binecuvântată spre închinare...

...Icoana Maicii Domnului de pe Muntele Athos ,”Glicofilusa” (Dulcea sărutare). Cu permisiunea și participarea autorităților locale, s-a înconjurat Biserica, în procesiune cu Sfintele Icoane, la care au luat parte Părintele Mihail Ciocârlan din Reggio Emilia și Ieromonahul Serafim, Parohul Bisericii ruse din Bologna, precum și creștinii parohiei și oaspeții acesteia. Au participat la acest eveniment și reprezentanții clerului catolic în persoanele Mons. Giovanni Silvani și a Parohului Bisericii, Don Alberto Bindi.
Bucuria duhovnicească s-a împlinit prin rugăciunea comună a întregii adunări creștine, prin citirea Acatistului Maicii Domnului. După închinarea la icoană, toți creștinii s-au bucurat de agapa frățească oferită cu mult drag de gospodinele Parohiei.
Mulțumiri tuturor și slavă Lui Dumnezeu pentru toate!
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, roagă-te pentru noi, păcătoșii!

https://www.youtube.com/watch?v=_Yb8YsFATu0&ab_channel=MarcelaCalugarescu

Mai jos puteți viziona reportajul în limba italiană despre venirea Icoanei Maicii Domnului "Glicofilusa" în parohia noastră.

https://www.youtube.com/watch?v=z9UHbCX__Yk&feature=youtu.be&ab_channel=DodiciPorte